joi, aprilie 16, 2026
AcasăȘTIRIBrighi a cântat live, la Radio 21, melodia „Te-am iubit“

Brighi a cântat live, la Radio 21, melodia „Te-am iubit“

Matinalii 21 au avut un oaspete-surpriză: Brighi a venit în studioul Radio 21 și a cântat, în direct, la PatruLA 21, cu Vlad Craioveanu, Manuel Dinculescu, DJ Andi și Orlando. Artista a făcut senzație și a reușit să îi emoționeze pe matinali până la lacrimi.

Brighi live @ Radio 21

Marea surpriză a fost, însă, setul de colinde pe care l-a pregătit special pentru matinali. Acompaniată de câțiva instrumentiști, Brighi a reușit să îl emoționeze, cu vocea ei, până la lacrimi, pe Manuel Dinculescu.

„Bat clopotele super-succesului, dar și clopotele căsniciei pentru Brighi, așa că vreau să aud și marșul nupțial”, a spus matinalul Radio 21. Cântăreața se va căsători, în curând, așa că băieții de la PatruLa 21 au ținut să fie primii care o felicită.

„Cum se face de cânți așa de bine dimineața?!”, a întrebat-o Manuel Dinculescu. „Noi avem o mare problemă cu artiștii, care vin și spun.. domne’ noi nu putem veni, că noi dimineața nu putem cânta”, a explicat el.

„M-am trezit de la ora 4 dimineața și am început să fredonez în baie! Ăsta e secretul!”, a mărturisit, sincer, Brighi.

Matinalii au fost uimiți însă și de talentul în bucătărie al artistei: ea le-a pregătit personal băieților prăjiturele, pe care a scris numele fiecăruia dintre ei. Deși dulciurile îi ies de minune, artista recunoaște că primește și critici în bucătărie. Ea a povestit că Pacha Man n-a fost prea mulțumit de rețeta după care ea a gătit pește și i-a spus că a scăpat cam multă sare.

Ea a interpretat, live, în studioul Radio 21, noua ei piesă „Te-am iubit”:

Liviu Andrei
Liviu Andreihttps://www.traiestemuzica.ro
Lucrează în vânzări de mai bine de 10 ani și este pasionat de IT. El a încercat să îmbine utilul cu plăcutul și în anul 2013 a inființat, alături de Iulian Ioncea, site-ul trăieștemuzica.ro. Printre proiectele lui se mai regăsește și site-ul newspack.ro. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.