Cerbul de Aur 2018: ordinea de intrare în Concursul internațional de interpretare

Duminică, 26 august, la Centrul Cultural Reduta din Brașov, oraşul care găzduiește Festivalul Internațional Cerbul de Aur, a avut loc tragerea la sorţi pentru stabilirea ordinii de intrare a finaliștilor în concursul de interpretare.

În cadrul evenimentului, care a avut loc în prezența tuturor concurenților și a reprezentanților organizatorilor, fiecare finalist a extras unul dintre biletele numerotate de la 1 la 18, pentru a afla cu ce număr intră în concurs.

Ordinea de intrare în Concursul internațional de interpetare al Festivalului Cerbul de Aur 2018 este următoarea:

1. Kelly Joyce (Franţa)
2. Antonia Gigovska (Macedonia)
3. Karl William Lund (Marea Britanie)
4. Amaliya Margaryan (Armenia)
5. Ovidiu Anton (România)
6. Tiziana Camelin (Italia)
7. John Karayiannis (Cipru)
8. Inis Neziri (Albania)
9. Basti (San Marino)
10. Olivier Kaye (Belgia)
11. Omer Netzer (Israel)
12. Lidia Isac (Republica Moldova)
13. Jorge Gonzalez (Spania)
14. Damiano Borgi (Italia)
15. Ryan O’Shaughnessy (Irlanda)
16. Dora Gaitanovici (România)
17. Dinaya (Kazakhstan)
18. Raluca Blejușcă (România)

Astfel, joi, 30 august, în prima seară de concurs, cei 18 artiști vor intra în ordinea stabilită prin tragerea la sorți, urmând ca, în seara următoare, ordinea să fie inversă – spre exemplu, concurentul care va cânta ultimul melodia proprie în prima seară de concurs, va interpreta în mod automat primul melodia în limba română din cea de-a două seară de concurs.

Publicul din Piața Sfatului și telespectatorii TVR îi vor urmări pe cei 18 finaliști în zilele de concurs ale Festivalului Internațional Cerbul de Aur, pe 30 și 31 august, de la ora 20.30. Pe 1 septembrie, la Gala Festivalului, vom afla câștigătorii Concursului internațional de interpretare.

Pe lângă Marele Trofeu al Festivalului Internaţional Cerbul de Aur, în valoare de 25 de mii de euro, şi cele trei premii de pe podium, la această ediţie aniversară, concurenţii mai mai au şansa de a câştiga unul dintre premiile speciale: Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti; Premiul Braşovului; Premiul Publicului; Premiul Presei Festivalului; Premiul Societăţilor Publice de Radio şi de Televiziune.

În anul Centenarului, ediţia aniversară a Festivalului va avea un format special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului şi evenimente adiacente.

Evenimentul se va încheia cu România Centenar, un spectacol folcloric ce va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Vedetele invitate la Braşov pentru a susţine recitaluri sunt: Nicole Scherzinger, James Blunt, Amy Macdonald, Andra, Delia, Horia Brenciu & HB Orchestra, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, Flavius and Linda Teodosiu Show Band, The Humans, Gigliola Cinquetti, Eleni Foureira, Edvin Marton.

Festivalul Cerbul de Aur va fi transmis în direct şi în exclusivitate de TVR 1, TVR Internațional, TVR Moldova și TVR HD, în perioada 29 august – 2 septembrie, de la ora 20.30.

Accesul publicului la evenimentul din Piața Sfatului se face începând cu ora 18.45, în fiecare seară de spectacol.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here