Connect-R: „Nu sunt fraier, oi avea eu faţă, dar nu sunt“

Luna martie debutează în forță la Antena 1, cu un nou sezon al emisiunii „România dansează”, care are marea premieră duminică 9 martie, de la 20.30.

Rares si Alexia - Romania Danseaza

„Spun sincer, am emoţii. Anul ăsta s-au schimbat foarte multe lucruri în bine în viaţa mea şi sper ca şi eu, la rândul meu, să schimb viaţa unor dansatori!”, mărturisea Connect-R înainte de începerea preselecţiilor “România dansează”.

Deşi se înţeleg de minune şi îi leagă o prietenie frumoasă, la masa juriului, Monica, CRBL şi Connect-R au şi momente în care nu se pun de acord. A fost şi cazul jurizării unor micuţi dansatori, Rareş (pentru a doua oară pe scena “România dansează”) şi Alexia, de doar 9 ani, care i-a determinat pe Monica şi CRBL să părăsească masa juriului, iar pe Connect-R să exclame: „Credeaţi că nu mă prind? Nu sunt fraier, oi avea eu faţă, dar nu sunt! E prima oară când văd aşa ceva!”.

Rareş a participat şi anul trecut, dar şi-a dorit foarte mult să revină: „Am numărat toate zilele înainte să înceapă din nou România Dansează. Mama lui este cea care l-a încurajat şi de această dată: „Când l-am văzut plângând pe scenă, am zis că nu mi-aş mai dori să participe la niciun concurs, însă el a insistat. Nici nu s-a terminat bine primul sezon şi el mă bătea la cap non-stop să se înscrie la al doilea. Ca părinte, ce poţi să îţi doreşti mai mult decât să îţi auzi copilul ‘sunt fericit pentru că pot dansa’!”. Anul acesta, Rareş participă alături de partenera şi buna sa prietenă, Alexia.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here