CRBL vine joi, 15 octombrie, de la ora 20.30, la Antena 1, ca să-i sprijine pe protagoniștii uneia dintre cele mai frumoase povești despre dragoste și eroism care va fi spusă aici, într-o nouă ediție a emisiunii “Am ceva să-ți spun”.
“Am fost foarte emoționat și chiar mi-a fost teamă că or să-mi plece lacrimile pe obraz, ascultând această poveste extraordinară. Îl vedeam pe acest om, atât de simplu și cald, care încerca să își dea seama ce se întâmplă, dar și pe soția lui, care era atât de mândră de el, dar și de ea, pentru că a reușit să-i facă această surpriză… M-am bucurat foarte mult să vin la o astfel de emisiune, în care se întâmplă lucruri de la oameni pentru oameni”, spune CRBL.

