În urmă cu doi ani, carismaticul cântăreţ spaniol David Bisbal le-a promis celor peste 4.000 de fani care l-au aplaudat frenetic la Sala Palatului că va reveni în România cu un nou concert. Aşteptarea a luat sfârşit, căci iubitorii muzicii latino sunt invitaţi la un show plin de pasiune şi energie sub amprenta vocii inconfundabile a lui David Bisbal.
Însoţit de instrumentiştii săi fabuloşi, David Bisbal le va oferi celor prezenţi un concert memorabil, un show 100% live, menit să transmită vibraţiile melodiilor ritmate, dar şi emoţiile baladelor cu versuri sensibile despre dragoste. Din playlist-ul concertului de la Bucureşti nu vor putea lipsi melodiile de succes, „Buleria”, „Corazon Latino”, „Premonicion” sau „Sin mirar atras”, dar şi piese în primă audiţie, desprinse din noul albumul „Tu y Yo” .
Biletele pentru concertul David Bisbal au fost puse în vânzare şi sunt disponibile la preţuri variabile în funcţie de categorie, după cum urmează: VIP 396 lei, cat.I 285 lei, cat.II 198 lei, cat.III 110 lei, şi cat.IV 80 lei. Acestea pot fi achiziţionate direct de la agenţia de bilete a Sălii Palatului şi online.
