Elena de la Mandinga poartă o perucă făcută dintr-o chelie

Elena Ionescu, solista trupei Mandinga, se transformă în Mihai Trăistariu și cântă piesa acestuia, “Banana”, sâmbătă, 8 martie, de la ora 20.30, la „Te cunosc de undeva“.

Elena Mandinga

Peruca acesteia a fost confecționată special de către Gabriela Crețan și echipa ei care realizează machiajul și coafura pentru fiecare transformare de la „Te cunosc de undeva!“. “Am făcut peruca dintr-o chelie, la care am atașat păr natural, pe care l-am coafat”, ne-a explicat Gabi. Rezultatul, îl veți vedea în show-ul de sâmbătă.

“Sper ca publicul să zâmbească văzându-mă în această ipostază. Pentru că, până la urmă, asta este ideea acestui show. Îmi place că aici îți pică personaje la care nu te aștepți, despre care nu ai nici o idee. Până să ajung să-l interpretez, despre Mihai Trăistariu știam doar că a reprezentat România la Eurovision”, spune Elena Ionescu.

Prestația ei din postura lui Mihai Trăistariu a dat ocazia la discuții în contradictoriu între membrii juriului, pe marginea ornamentelor muzicale specifice fostului component al trupei Valahia, pe care Elena le-ar fi făcut, după spusele unora, sau nu, după ale celorlalți.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here