miercuri, iulie 24, 2024
AcasăȘTIRIEllie White a dezvăluit cum a slăbit după naştere, fără să meargă...

Ellie White a dezvăluit cum a slăbit după naştere, fără să meargă la sală

Ellie White a devenit mămică pentru a doua oară în urmă cu cinci luni de zile şi, de atunci, a reuşit să scape de 12 kilograme fără însă a merge la sala de fitness sau să ţină diete stricte.

ellie white nascut slabit

Artista şi-a dorit ca în toată această perioadă să fie alături de cei doi copii ai săi, astfel că şi-a dedicat timpul îngrijirii acestora.

„Locuiesc în afara Bucureştiului, aşa că mi-ar luat cel puţin trei ore să merg la sală şi să mă întorc, timp în care cea mică ar fi avut nevoie de mine. Am hrănit-o până acum exclusiv la sân. Am ales, în schimb, să stau tot timpul alături de ea. Împreună am mers chiar şi la concerte. Nu mi-am propus să slăbesc în timp record după naştere. Prioritatea mea este sănătatea şi buna creştere a copiilor mei. Totuşi, am dat jos aproape 12 kilograme, doar având grijă de cei mici. M-am jucat cu Mihai prin casă, ori în grădina din faţa casei, am alergat alături de el, l-am ridicat în braţe. Pe Maria am hrănit-o la sân, iar şi alăptatul în sine consumă calorii. Apoi, somnul pe apucate, după programul copiilor, a contribuit şi el. Nu am ţinut diete stricte, nu m-am înfometat, însă am mâncat cât am putut de sănătos. Mi-am făcut salate din legume de sezon, cereale cu lapte de migdale, peşte la aburi şi am ronţăit fructe uscate între mese. Sigur, nu am silueta perfectă, însă nici nu îmi doresc cu disperare acest lucru. Am trecut prin două naşteri, prin două operaţii de cezariană, iar cei doi copii ai mei suplinesc orice dorinţă de a avea un corp de model. Am alte priorităţi în viaţă decât acest lucru“, a spus Ellie White.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.