joi, aprilie 16, 2026
AcasăȘTIRIElton John a încheiat un parteneriat de 7 milioane de dolari pentru...

Elton John a încheiat un parteneriat de 7 milioane de dolari pentru fundaţia sa anti-SIDA

Cântăreţul şi activistul britanic Elton John a încheiat un parteneriat în valoare de 7 milioane de dolari între fundaţia sa şi agenţii guvernamentale americane, în cadrul programului său de luptă contra SIDA, informează Reuters.

Elton_John_2011_Shankbone_3

John s-a întâlnit în acest sens cu secretarul de stat american John Kerry, la Departamentul de Stat din Washington, unde au anunţat extinderea programului pentru persoanele gay şi transgender din Africa.

Noul proiect, care se numeşte Health4Men, va implica PEPFAR, planul de urgenţă al preşedintelui american contra SIDA, şi Agenţia americană pentru dezvoltare internaţională (U.S. Agency for International Development, USAID) şi se va concentra iniţial asupra Africii de Sud.

„Ar trebui să trăim într-o lume în care nu mai există SIDA, iar oamenii aceia, indiferent de persoanele pe care le iubesc, de cine sunt, au dreptul să se vindece de SIDA”, a spus Elton John, un muzician celebru şi o personalitate a comunităţii gay.

Kerry i-a mulţumit lui Elton John pentru spiritul său de lider şi i-a lăudat fundaţia „pentru că aduce speranţă şi ajută mulţi oameni”.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.