sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăȘTIRIEmisiune dedicată lui Florian Pittiş, în Duminica Floriilor, la TVR 2

Emisiune dedicată lui Florian Pittiş, în Duminica Floriilor, la TVR 2

Duminica Floriilor este ziua în care toţi cei cu nume de flori îşi sărbătoresc onomastica. Cu această ocazie, de la ora 16.00, Ducu Bretzi aduce la TVR 2 o ediţie specială a emisiunii „Omul cu chitara”, dedicată celui care a fost Florian Pittiş.

Omul cu chitara

Astfel, pe parcursul a 50 de minute, Ducu Bertzi şi Cristina Şoloc vor fi gazdele unei ediţii în care invitaţi speciali sunt câţiva dintre cei care l-au cunoscut sau şi-au dedicat cântecele îndrăgitului actor, regizor, interpret de muzică folk ori realizator de emisiuni radio Florian Pittiş. Este vorba de Mircea Vintilă, Ovidiu Mihăilescu şi Florin Dumitru.

Emisiunea va aduce, pe lângă relatări şi povestiri ale celor prezenţi în platoul emisiunii despre Florian Pittiş, şi un colaj cu cele mai bune înregistrări din Arhiva TVR cu îndrăgitul artist.

Vom asculta selecţiuni de pe albumul “Florian Pittiş şi Ducu Bertzi”, Ovidiu Mihăilescu va interpreta piesa “Dor de Florian Pittiş”, iar Mircea Vintilă va realiza un tandem inedit cu “Moţu”, pe acordurile cunoscutei piese a grupului Pasărea Colibri “Cântecul Bufonului”.

Mărturiile emoţionante ale celor care i-au fost prieteni şi colegi vor fi completate de Florin Dumitru, cel care din 2007 duce mai departe, din postura de redactor şef, proiectul Radio3Net despre care Florian Pittiş declara în 2005 că este “cel mai bun lucru pe care l-am facut in viaţa mea”.

Liviu Andrei
Liviu Andreihttps://www.traiestemuzica.ro
Lucrează în vânzări de mai bine de 10 ani și este pasionat de IT. El a încercat să îmbine utilul cu plăcutul și în anul 2013 a inființat, alături de Iulian Ioncea, site-ul trăieștemuzica.ro. Printre proiectele lui se mai regăsește și site-ul newspack.ro. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.