sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăȘTIRIFOTO Criss și Vlad, vacanţă în Portugalia şi la Disneyland

FOTO Criss și Vlad, vacanţă în Portugalia şi la Disneyland

Deși a fost o vară plină de examene şi de filmări pentru Happy Channel, Criss și Vlad au reușit să facă loc și unei vacanțe. Cei doi au plecat pentru o săptămâna în Portugalia, alături de familie.

Criss si Vlad

“A fost o săptămână în care ne-am odihnit. Ăsta a fost și gândul cu care am plecat în această vacanță. Să ne bucurăm de soare și de ocean. Vlad a descoperit o plajă cu niște valuri absolut senzaționale și ne-am petrecut câteva zile bune stând la soare și jucându-ne cu valurile”, a povestit Criss. Un alt obiectiv pe care l-au atins în această vacanță a fost să vadă apusul din orașul Sagres: “Știam că există acolo un far, aflat în cel mai sud-vestic punct al Europei și am vrut neapărat să ajungem”.

Vacanța celor doi a continuat apoi cu un weekend la Disneyland, pregătit de Cristina. “Fratele meu împlinește anul acesta, în septembrie, 17 ani și am vrut să-i fac un cadou special. A fost prima lui ieșire din țară, așa că ne-am dus direct la Disneyland. Ne-am dat în toate tiribombele, a mâncat pentru prima oară melci, ne-am distrat foarte tare. Am păstrat o zi și pentru Paris. Am urcat în Turnul Eiffel, ceea ce a fost o premieră și pentru mine și Vlad și am făcut un tur al orașului cu unul din bus-urile turistice. A fost un weekend super distractiv”, a mai adăugat ea.

Liviu Andrei
Liviu Andreihttps://www.traiestemuzica.ro
Lucrează în vânzări de mai bine de 10 ani și este pasionat de IT. El a încercat să îmbine utilul cu plăcutul și în anul 2013 a inființat, alături de Iulian Ioncea, site-ul trăieștemuzica.ro. Printre proiectele lui se mai regăsește și site-ul newspack.ro. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.