Gabriel Dumitru va lansa o piesa cu Minodora dupa ce a fost premiat cu Potcoava de Aur pentru muzică populară

solistul gabriel dumitru a castigat poctoava de aur
solistul gabriel dumitru a castigat poctoava de aur

Îndrăgitul solist de muzică populară a revenit în atenția fanilor săi. Gabriel Dumitru tocmai a fost premiat zilele trecute cu Potcoava de Aur pentru muzică populară și cu ocazia aceasta i-am aflat și planurile, unul dintre acestea fiind revenirea și la muzică dance, căci a încercat și acest gen.

Toată lumea îl știe pe talentatul Gabriel Dumitru, datorita vocii sale. Iată că în continuare el cântă și își încântă fanii iar zilele trecute a primit un premiu de care este tare mândru și care l-a adus din nou în atenția noastră. ”Am participat la Festivalul Potcoava de Aur care s-a organizat la Sala Palatului, pentru ce-a de-a două ediție. Un eveniment la care au participat peste 4000 de oameni. Au fost zeci de artiști, printre care Mioara Velicu, Laura Lavric, Ion Paladi, Paul Ananie, Oana Tomoiagă, eu, Gabriel Dumitru, și zeci de alți artiști, acompaniați de Orchestra Națională Lăutarii, condusă de maestrul Nicolae Botgros. Acest spectacol se face pentru a doua oară, în România, la Sala Palatului. Este un concept adus din Republica Moldova, iar acolo, se face de zeci și zeci de ani.

Cine câștigă Potcoava? Sunt cei care au o carieră de zeci de ani, sau au piese foarte bune, sau sunt super iubiți de public. Cei care au făcut lucruri mărețe pentru folclor. Și iată că, anul acesta, am câștigat eu Potcoava de Aur, la categoria Muzică Populară! Anul trecut, premiul a fost câștigat de Angelica Flutur iar la categoria Muzică Ușoară, Paula Seling. Spectacolul a fost pe 28 aprilie. Au participat artiști atât din România, cât și din Republica Moldova. A fost o mare bucurie și realizare pentru mine să căștig acest trofeu! Acest trofeu mă obligă să fac și mai multe piese, să realizez mult mai multe lucruri frumoase pentru folclorul românesc și pentru admiratorii mei”, ne-a povestit Gabriel Dumitru, în exclusivitate.

Tot el ne-a mărturisit și planurile sale de viitor, căci vrea să se întoarcă și la muzica dance. ”Am multe proiecte cultural-educţionale pe care le fac. Le desfășor în școli, cu copiii de la clasele 0 până la clasele a IV-a. Predăm dansuri și muzică. Avem ateliere de creație și ateliere de realizat tot felul de obiecte din diverse materiale, pentru că copiii să se poată dezvoltă. Am piese pe care le fac cu Paul Ananie, Oana Tomoiagă, Alexandru Brădăţan. Am o piesă pe care o scot, acum, cu Minodora, și sper să o lansez săptămâna viitoare. Și multe turnee, spectacole. Sănătos să fiu să le fac față! Și nu în ultimul rând, poate voi lansa noi piese dance”, a mai spus în încheiere îndrăgitul solist.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here