vineri, mai 8, 2026
AcasăȘTIRIHolograf, Compact, Cristi Minculescu și Iris concert senzațional la Arenele Romane, „Ca...

Holograf, Compact, Cristi Minculescu și Iris concert senzațional la Arenele Romane, „Ca pe vremuri“

După 40 de ani de carieră, timp în care generații întregi au crescut cu muzica lor, trio-ul de aur al rock-ului românesc se reunește în spectacolul “Ca pe vremuri” la Arenele Romane, în data de 15 iunie 2017, ora 18.

poster CA PE VREMURI_online

Timp de cinci ore fără întrerupere, artiștii care au împărțit sute de zile de distracție și amintiri de neuitat, aceleași scene și aceiași fani vor transforma din nou, ca de fiecare dată, și acest concert într-o adevărată petrecere.

Hituri precum “Fata din vis”, “Cântec pentru prieteni” (Compact), “Baby”, “Cine mă strigă în noapte” (Iris), “Banii vorbesc”, “Să nu-mi iei niciodată dragostea” (Holograf) vor răsuna de pe scena Arenelor Romane și de pe buzele miilor de nostalgici care își vor depăna amintirile cele mai dragi alături de trupele de suflet ale adolescenței.

Cei care au crescut și s-au îndrăgostit pe muzica lor, au trăit momentele rebele și libertine ale tinereții sau și-au dezlănțuit energia pe muzica rock, sunt așteptați să retrăiască, la Arenele Romane, ca pe vremuri, povestea celor mai puternice amintiri, alături de prietenii cei mai dragi.

Biletele se găsesc pe iabilet.ro și în magazinele Flanco și au preț redus până pe 30 aprilie 2017.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.