Juratul X Factor, super show a cărui premieră va avea loc vinerea aceasta, de la 20:30, la Antena 1 a făcut o mărturisire inedită în timpul audiţiilor pentru cel de-al patrulea sezon al emisiunii.
Replica a făcut deliciul celorlalţi juraţi, ba chiar Ştefan s-a ridicat în picioare şi s-a închinat: „Doamne ajută, arată-i! Nu dă Dumnezeu?”, a exclamat rock-starul Bănică în hohotele de râs ale întregii săli.
Horia Brenciu şi-a motivat dorinţa de a se apuca de acest nou stil muzical: „Dacă mă apuc de beatbox, crezi că pot să reuşesc? Nu de alta, dar am o orchestră prea mare şi trebuie să mai scap de câţiva dintre ei”, a spus juratul râzând, continuând: „la spectacolul de anul ăsta din martie, de la Romexpo, am făcut un beatbox şi de atunci m-am îndrăgostit. Vreau neapărat să continui, dar vreau să învăţ şi tehnica. Sper să învăţ cu el, dacă va trece mai departe”.
