Juriul de la „KIDSing“ a dat în mintea copiilor

În călătoriile prin ţară, pentru a găsi cele mai bune voci de copii, cei trei juraţi de la “KIDSing” au dat în mintea copiilor nu de puţine ori.

Antonia si WilmarkLa Iaşi, de exemplu, vedetele au avut liber la joacă, alături de micuţii care veniseră în parc să se dea în carusel. Antonia, Wilmark şi Gabriel Cotabiţă s-au amestecat cu cei mici şi s-au amuzat teribil mâncând vată pe băţ sau împărţind trecătorilor baloane colorate.

“E atât de frumos să redevii copil! De când sunt implicat în ‘KIDSing’ parcă retrăiesc şi mai puternic senzaţiile din copilărie. Emoţiile sunt uriaşe de fiecare dată când un copil intră pe scenă sau când părinţii i se alătură apoi la primirea verdictului. Îi urmăresc de multe ori pe copii în culise, când îşi repetă piesele, cu maximă seriozitate, ca înaintea celui mai important examen. Alteori se produc mici ambuscade, se bruiază unii pe alţii, se provoacă sau cântă împreună, chiar dacă sunt concurenţi”, a povestit Wilmark.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here