vineri, mai 8, 2026
AcasăȘTIRIJustin Timberlake şi Demi Lovato, cântăreţii preferaţi ai publicului american

Justin Timberlake şi Demi Lovato, cântăreţii preferaţi ai publicului american

Cântăreţii Justin Timberlake şi Demi Lovate au fost marii câştigători la gala People’s Choice Awards 2014, recompense cunoscute şi sub denumirea de „premiile publicului american”, întrucât sunt acordate pe baza voturilor exprimate de fani.

justin-timberlake-People's Choice Awards 2014

People’s Choice Awards, premii acordate în cinematografie, televiziune şi muzică, sunt decernate în urma voturilor exprimate de marele public pe internet, spre deosebire de celelalte trofee importante din industria de divertisment americană, precum Oscaruri, Globuri de Aur, Emmy, Grammy, care sunt decernate de profesionişti. Fanii au putut să îşi voteze favoriţii pe internet, la 58 de categorii, începând din data de 5 decembrie, notează Mediafax.

Justin Timberlake a primit premiile categoriilor „cântăreţul preferat”, „cântăreţul de R&B preferat” şi „albumul preferat” („20/20 Experience”). Demi Lovato a fost desemnată cântăreaţa preferată a publicului american, Ariana Grande a primit trofeul pentru cel mai bun artist debutant, Britney Spears a primit titlul de artista pop preferată, Taylor Swift a devenit artista country preferată, duoul Macklemore & Ryan Lewis a primit premiul pentru cel mai bun artist hip-hop, iar One Direction a fost desemnată trupa preferată.

Katy Perry, nominalizată la cinci categorii, a primit două premii, pentru cântecul preferat („Roar”) şi videoclipul preferat („Roar”).

Cea de-a 40-a gală People’s Choice Awards a avut loc pe 8 ianuarie, la Nokia Theatre din Los Angeles. Gala a fost difuzată de postul CBS şi a fost prezentată de Beth Behrs şi Kat Dennings, starurile serialului de comedie „2 Broke Girls”.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.