După ce Lady Gaga s-a despărțit de logodnicul ei, iar Bradley Cooper a ieșit din relația pe care o avea cu Irina Shayk, multă lume a spus că actorul și cântăreața vor forma un cuplu.
Momentul culminant a fost la gala premiilor Oscar, atunci când Bradley Cooper a părut mai apropiat de Lady Gaga, decât de Irina Shayk. Însă cei doi artiști au clarificat lucrurile anul trecut, când au dezvăluit că întregul lor moment a fost regizat și că ei au jucat un rol chiar și în afara scenei, pentru a promova cât mai bine filmul „A star is born”.
Ceea ce au spus Lady Gaga și Bradley Cooper s-a adeverit, iar zilele trecute ea a fost fotografiată de paparazzi alături de un bărbat misterios, despre care se spune că este noul ei iubit. Cântăreața și bărbatul au fost surprinși inclusiv în timp ce se țineau în brațe și se sărutau. Fotografiile au fost realizate în Miami, iar cei care le-au văzut au afirmat că bărbatul misterios ar fi Michael Polansky, CEO al grupului Parker.