Lara Lee, pe urmele lui Cher, Pink, Justin Timberland sau Backstreet Boys

Lara este vine pentru a doua oară la Eurovision România. De data asta singură pe scenă, dar cu o echipă de producători suedezi, care au colaborat şi cu Cher, Pink, Justin Timberland, Backstreet Boys etc.

Lara Lee

„Prima oară am încercat cu trupa T&L, acum însă am proiectul meu, o piesă şi un stil total diferite de cel de acum doi ani. Ba chiar şi un alt nume: Lara Lee”, spune Lara.

„Eurovision poate reprezenta începutul carierei mele, o rampă de lansare”, crede Lara. Aşa că, pentru acest moment, special pentru Eurovision, de două săptămâni a început colararea cu echipa producătorului Robin Lynch.

„Am în spate o echipă foarte puternică, foarte dedicată şi implicată în acest proiect. O echipă care colaborat şi cu Cher, Pink, Justin Timberland, Backstreet Boys etc. O echipă care a mai participat la Eurovision, în 2013, alături de Margaret Berger, care a reprezentat Norvegia, şi a ocupat 4.”

Lara ne-a mai dezvăluit că este permanent în legătură cu Robyn, de… „dimineaţă până a doua zi”. „Suntem în fiecare zi în conferinţă cu producătorul Robyn Lynch, cu textiera, scenograful, coregraful, cu toţi membrii echipei din Suedia, care vor să vină şi în România. Toate detaliile – machiaj, haine, coafură etc. – sunt stabilite cu echipa suedeză”, încheie Lara, încrezătoare în şansa ei de a reprezenta România la Eurovision.

Câştigătoare a numeroase premii naţionale şi internaţionale, Lara Lee s-a făcut cunoscută publicului şi prin apariţii în diverse emisiuni şi concursuri de televiziune: Ploaia Steluţelor, Megastar, X Factor (unde a avut-o ca mentor pe Paula Seling) etc. Interpreta a mai participat la selecţia naţională Eurovision, în anul 2012, cu trupa T&L. Are concerte şi colaborări cu diverşi artişti: Sonny Flame, Alexandra Stan, Akcent, 3 Sud Est.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here