Cântăreaţa Madonna, care a fost căsătorită de două ori, spune că s-ar mărita din nou, dacă ar găsi bărbatul potrivit, informează contactmusic.com.
Artista a declarat că nu ar refuza să se căsătorească din nou, dacă ar întâlni „bărbatul potrivit”. Ea a făcut aceste afirmaţii într-un interviu acordat lui Ryan Seacrest, pentru un post de radio din Los Angeles, după gala premiilor Grammy, unde artista a susţinut un recital. Întrebată dacă s-ar căsători din nou, Madonna a spus: „Iarăşi? Pentru a treia oară? Nu o să spun niciodată nu. Poate. Dacă o să întâlnesc bărbatul potrivit”.
Cântăreaţa, care are patru copii, Lourdes, în vârstă de 18 ani, Rocco, în vârstă de 14 ani, David şi Mercy, ambii în vârstă de nouă ani, a recunoscut că în prezent nu are o relaţie serioasă cu niciun bărbat.
Întrebată de jurnalistul Ryan Seacrest, de la postul de radio KIIS FM, dacă are o relaţie, Madonna a răspuns: „Nu chiar, nu. Adică nu e nimic special, ştii. Te aştept pe tine, Ryan, şi te aştept de foarte mult timp, nu pot să renunţ la asta”.
În cadrul aceluiaşi interviu, Madonna a declarat că momentul în care i s-a văzut fundul pe covorul roşu de la gala premiilor Grammy, care a avut loc duminică seară, nu a fost plănuit, ci a fost doar un „accident inspirat legat de vestimentaţie”.
Cântăreaţa a purtat o ţinută de piele semnată Givenchy, iar după ce a pozat pentru fotografi, la plecare, încercând să-şi aranjeze ţinuta, a ridica partea din spate a fustei, dezvelindu-şi total posteriorul. „Toată lumea mi-a văzut deja posteriorul gol, dar nu în ultima vreme, nu din anii 1990”, a spus cântăreaţa, care a interpretat în premieră piesa „Living for Love”, de pe viitorul său album, „Rebel Heart”, în cadrul galei premiilor Grammy.