joi, aprilie 16, 2026
AcasăȘTIRIMaratonul rock’n’roll pune la grea încercare vedetele de la „Dansează printre stele“

Maratonul rock’n’roll pune la grea încercare vedetele de la „Dansează printre stele“

Antrenamentele la care au fost supuse echipele rămase în competiția „Dansează printre stele” au fost săptămâna aceasta și mai dure pentru că, pe lângă stilul de dans pe care îl vor avea de prezentat în ediția de marţi seară a emisiunii, difuzată de Antena 1 de la ora 20.30, vor fi nevoite să facă față cu brio unui maraton rock’n’roll.

danseaza printre stele rock

Cele șapte perechi vor susține ritmul alert și solicitant al acestui stil și vor executa la foc automat ridicări, răsuciri și sărituri pentru a obține cât mai multe puncte și a-și continua drumul spre marea finală a emisiunii.

A fost, fără îndoială, cea mai dură săptămână de repetiții de când a început show-ul difuzat de Antena 1, iar concurenții vor rememora în ediția de marţi a emisiunii cea mai grea zi din viață, pentru că aceasta este tema ediției, care se va regăsi în coregrafiile concurenților.

Alina Eremia și Iuri Ribac și Muneer și Stela vor fi seducători în timp ce vor dansa cabaret, Diana Munteanu și Ștefan Ciubotaru se vor distra în stil american, pe ritmuri country, iar Cosmin Seleși și Maria Popescu vor dansa Charleston.

Alina Pușcaș și Bogdan Boantă își vor dezlănțui expresivitatea la Bollywood, Sandra Izbașa și Petrișor Ruge vor petrece ca în șatră și vor dansa țigănesc, iar Speak și Cocuța vor arăta cât pot fi de grațioși în timp ce vor dansa vals lent.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.