Peter Gabriel, pentru prima dată în România

Proaspăt nominalizat pentru includerea în The Rock and Roll Hall of Fame, Peter Gabriel este unul dintre artiştii internaţionali a căror carieră impresionează prin longevitate, inovaţie şi versatilitate.

peter gabriel concert romania

Cu şase statuete Grammy,  trei Brit Awards şi alte 13 trofee MTV Video Music Awards, Peter Gabriel este unul dintre cei mai influenţi artişti din industria muzicală internaţională, fiind recunoscut ca atare şi în cadrul BMI London Awards, odată cu acordarea premiului BMI Icon pentru întreaga activitate.

Membru fondator al trupei Genesis, Peter Gabriel s-a remarcat odată cu primele concerte ale trupei, devenind tot mai cunoscut datorită costumaţiilor nonconformiste şi a poveştilor improvizate înaintea fiecărei piese din set-list. După opt ani petrecuţi alături de membrii Genesis, Peter s-a hotărât să-şi continue drumul în muzică pe cont propriu, decizie ce avea să-i aducă un succes nebănuit. Dacă primele patru albume lansate după despărţirea de trupă l-au ajutat să-şi definească traiectoria muzicală, cel de-al cincilea material, intitulat ‘So’, a fost cel care i-a adus succesul internaţional, consacrându-l drept un artist complet.

Sledgehammer, Big Time, In Your Eyes şi Don’t Give Up, un duet emoţionant cu Kate Bush, sunt doar câteva dintre hit-urile care au urcat rapid în clasamentele internaţionale. Sledgehammer a fost de altfel şi piesa cu care Peter Gabriel şi-a detronat foştii colegi din trupa Genesis, ocupând prima poziţie în topul din Statele Unite. Single-ul s-a bucurat şi de un videoclip special care a stabilit noi standarde de creaţie vizuală în industria muzicală. Acesta a câştigat nu mai puţin de nouă MTV Video Music Awards în 1987, record ce rămâne încă în picioare, devenind totodată şi cel mai difuzat clip din istoria MTV.

În toamna anului 2012, cu ocazia celei de-a 25-a aniversări de la apariţia albumului ‘So’, Peter Gabriel a decis să remasterizeze piesele incluse iniţial pe celebrul album, lansând o ediţie specială disponibilă în trei formate: CD simplu, set ce include atât albumul ‘So’, cât şi două alte CD-uri “Live in Athens 1987”, nepromovate până acum, şi Deluxe Box, în ediţie limitată, care, pe lângă album şi cele doua CD-uri “Live in Athens 1987”,  conţine şi materialul ‘So DNA’ ce ilustrează mai multe etape din procesul de creaţie şi înregistrare a albumului.

Această lansare a fost urmată de un nou turneu mondial ce a readus pe scenă cele mai cunoscute piese din repertoriul Peter Gabriel, turneu ce va fi prelungit şi în 2014. Acesta se anunţă a fi, se pare, şi ultimul turneu al artistului din perioada imediat următoare, Peter anunţându-şi deja intenţia de a lua o pauză de la carieră pentru a se putea dedica în totalitate vieţii de familie.

Aşadar, printre ultimele ţări care vor avea şansa să-l vadă pe Peter Gabriel live se va afla şi România. Bucureştiul va găzdui primul show al artistului organizat vreodată în ţara noastră, acesta urmând a avea loc pe 8 mai, în pavilionul central din cadrul Romexpo.

Biletele sunt disponibile pe myticket.ro, începând de joi, 7 noiembrie, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de distanţa faţă de scenă: 165 de lei în tribune, 175 de lei în Golden Ring (în picioare), 385 de lei în categoriea Premium Seats (locuri pe scaune) şi 495 de lei în Diamond Seats (locuri pe scaune). În perioada următoare, biletele vor putea fi achiziţionate şi din reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Librăria Mihai Eminescu, precum şi de la casa de bilete a Sălii Palatului.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here