Smiley, mesaj după moartea lui Leo Iorga şi Mihai Constantinescu: „Muzica lor ne-a făcut trecerea prin viaţă mai frumoasă“

Industria muzicală este mai săcară, de săptămâna trecută, după ce doi mari artişti, Mihai Constantinescu şi Leo Iorga, au murit.

Dacă Mihai Constantinescu se afla de mai multe luni internat în stare gravă în spital, fiind ţinut în viaţă de aparate, potrivit unor surse medicale, Leo Iorga fusese internat de doar câteva săptămâni.

Din păcate, ambii artişti şi-au găsit sfârşitul în spital, Leo Iorga având cancer şi suferind mai multe intervenţii în ultimii ani, în speranţa că boala îi va da pace.

Imediat după ce Mihai Constantinescu şi Leo Iorga au murit, mai multe vedete le-au transmis familiilor acestora condoleanţe şi au postat pe internet mesaje de susţinere, iar unul dintre artiştii care au scris câteva rânduri emoţionante pe reţelele de socializare a fost Smiley.

„Se încheie o săptămână dureroasă pentru muzica românească, doi mari artişti au plecat dintre noi spre o lume mai bună. E cu atât mai dureros cu cât muzica lor ne-a făcut tuturor trecerea prin această viaţă mult mai frumoasă. Ne-au făcut să ne simţim sensibili, pozitivi, vii… Pentru mine sunt nemuritori, la fel ca muzica“, a scris Smiley.

Loading...

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here