AcasăȘTIRISnoop Dogg vrea să investească în firmele asociate consumului legalizat de marijuana

Snoop Dogg vrea să investească în firmele asociate consumului legalizat de marijuana

Cântăreţul american de rap şi hip-hop Snoop Dogg intenţionează să strângă suma de 25 de milioane de dolari pe care doreşte să o investească în companii de tehnologie care sunt asociate consumului legalizat de marijuana.

Snoop Dogg

Artistul american, a cărui pasiune pentru marijuana este celebră, vrea să facă profit pe piaţa canabisului, care se bucură de o popularitate tot mai mare în Statele Unite, informează contactmusic.com. Consumul de marijuana a fost legalizat în statele americane Colorado, Washington, Alaska şi Oregon.

Potrivit site-ului Techcrunch.com, Snoop Dogg a început să strângă fonduri pentru a finanţa ulterior noi idei de afaceri pe această piaţă emergentă.

Deşi agentul de presă al cântăreţului nu a confirmat deocamdată aceste informaţii, Snoop Dogg nu este străin de domneniul tehnologiei, el investind în urmă cu câţiva ani o sumă importantă în forumul online Reddit.com.

Liviu Andrei
Liviu Andreihttps://www.traiestemuzica.ro
Lucrează în vânzări de mai bine de 10 ani și este pasionat de IT. El a încercat să îmbine utilul cu plăcutul și în anul 2013 a inființat, alături de Iulian Ioncea, site-ul trăieștemuzica.ro. Printre proiectele lui se mai regăsește și site-ul newspack.ro. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.