Speak: „Cel mai teamă mi-e de valsul vienez“

Artistul, care și-a propus să fie un elev silitor, vrea să profite de șansa de a-și demonstra lui, în primul rând, că își poate dezvolta un alt talent.

Speak

„Având în vedere că nu am mai dansat niciodată după îndrumările cuiva, pot spune că acest proiect este cea mai mare provocare pe care am acceptat-o vreodată”, spune Speak, cel pe care telespectatorii Antena 1 îl vor putea urmări în această toamnă cum „Dansează printre vise”.  „Când mă implic într-o activitate, mai ales într-una care mă poate ajuta și pe viitor, sunt dedicat trup și suflet. Așa se va întâmpla și în acest caz”, a declarat artistul.

Dacă programul de repetiții nu îl sperie, ba dimpotrivă se gândește că dansul modelează corpul foarte bine, valsul vienez îi dă serioase bătăi de cap lui Speak. „Se spune despre el că este un dans pretențios, greu de urmărit, dar și o expresie directă a senzualității”, mărturisește concurentul. Tocmai pentru că vrea să fie în formă fizică impecabilă în timpul antrenamentelor și în emisiune, artistul și-a propus să fie foarte atent la odihnă și alimentație. „La repetiții o să depun mult efort, nu mă mai gândesc să țin și un regim. Știu că fără odihnă și alimente potrivite nu aș putea duce la bun sfârșit antrenamentele”, a mai dezvăluit Speak.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here