Ştefan Bănică le-a oferit fanilor săi două seri magice, la concertele acustice de la Circul Globus

Ştefan Bănică a susţinut, pentru al cincilea an consecutiv, concertele acustice “Te iubesc, femeie!”, dedicate doamnelor şi domnişoarelor.

Stefan Banica

Pe 5 şi 6 martie, la Circul Variete Globus, publicul a vibrat alături de Ştefan Bănică în cele două seri pline de emoţie, energie şi bucurie, cu cele mai frumoase cântece de dragoste lansate de artist de-a lungul carierei.

Hituri marca Ştefan Bănică, aşteptate de public de fiecare dată, dar şi piese mai noi au răsunat în sala Circului Variete Globus. Timp de două ore, publicul a putut asculta piese precum “Poveste de mai”, “Ce e dragostea?”, “Alerg printre stele”, “Găseşte-mi loc în inima ta”, “Te iubesc, femeie!” sau “Am s-o aştept mereu”.

De asemenea, Ştefan Bănică a cântat şi o piesă încă neînregistrată, un cântec emoţionant, un omagiu adus mamelor, care îşi cresc copiii cu dragoste şi, de multe ori, cu sacrificii. Este vorba despre piesa “Mama”, care a putut fi ascultată prima dată în decembrie la Sala Palatului, iar acum, la Circul Variete Globus, pentru a doua oară, însă în varianta acustică. Momentele de emoţie şi sensibilitate au alternat cu cele pline de dans şi energie rock’n’roll, completând tabloul unui spectacol elaborat, de neuitat.

Ştefan Bănică a avut şi doi invitaţi speciali: o voce extraordinară, Alexandra Crişan, finalista X Factor 2014, care a făcut parte, în cadrul show-ului TV, din grupa lui Ştefan Bănică, şi saxofonistul de excepţie Flavius Teodosiu.
Alături de celebrul artist au fost prezenți pe scenă, ca de fiecare dată, muzicienii din trupa sa, Rock’n’Roll Band şi grupul vocal The 50’s.

“Am petrecut împreună, pe 5 şi 6 martie, două seri pline de căldură, emoţie şi energie, care sper să devină de neuitat în memoria celor prezenţi la aceste spectacole. Am cântat, am dansat, am glumit, am eliminat orice barieră, am comunicat deschis noi, cei de pe scenă, şi spectatorii, care se aflau foarte aproape de noi, la doar câţiva metri. Am fost noi înşine, aşa cum am simţit. Mulţumesc pe această cale tuturor celor care au fost alături de noi la concertele acustice “Te iubesc, femeie!” şi aştept să ne revedem cât mai curând”, a spus Ştefan Bănică.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here