joi, octombrie 3, 2024
AcasăȘTIRITVR a anunţat cei 12 finalişti ai Selecţiei Naţionale Eurovision România

TVR a anunţat cei 12 finalişti ai Selecţiei Naţionale Eurovision România

După ascultarea melodiilor validate să participe la selecţia naţională Eurovision, juriul a decis cele 12 piese care intră în finala Selecţiei Naţionale Eurovision România.

eurovision finalisti romania 2015

Luminiţa Anghel, Alexa şi Aurelian Temişan, Voltaj, Băieţii, Blue Noise, Rodica Aculova, Cristina Vasiu, Tudor Turcu, Super Trooper, Ovidiu Anton, Lara Lee şi CEJ sunt cei pe care îi vom vedea pe scena Sălii Polivalente din Craiova, la finala naţională a concursului Eurovision 2015 din 8 martie.

Lista completă a celor 12 melodii calificate la Selecţia Naţională Eurovision 2015 poate fi accesată pe eurovision.tvr.ro, unde piesele pot fi şi ascultate de fanii concursului. Tot acolo se găsesc şi Regulamentul concursului şi alte informaţii suplimentare.

„Piesele au fost ascultate de mai multe ori, chiar şi de 10 ori, de către membrii juriului, care şi-au dorit să facă cele mai bune alegeri pentru selecţia naţională. În final, cu toţii au fost de acord că oricare dintre cele 12 compoziţii ar putea reprezenta România cu succes în faza internaţională a concursului, de la Viena”, a declarat Iuliana Marciuc, producătorul evenimentului, la încheierea preselecţiei.

Cei 12 finalişti încep pregătirea pentru show-ul din 8 martie chiar de vineri, 13 februarie, când sunt stabilite întâlniri cu echipa de producţie a Televiziunii Române. Urmează pentru ei un program plin, cu participări la emisiuni, şedinţe foto şi înregistrări.

Prima apariţie televizată a artiştilor calificaţi în finala naţională este programată pentru duminică, 15 februarie, la ora 21.10, când telespectatorii TVR 1, TVR HD şi internauţii de pe TVR+ îi vor cunoaşte mai bine, în cadrul primei ediţii a emisiunii Eurovision România.

În acest an, la Eurovision au fost înscrise 93 de melodii, dintre care 79 au intrat în preselecţie, fiind audiate de juriul de specialitate desemnat de TVR. La verificarea dosarelor de înscriere, 14 candidaţi au fost respinşi, întrucât nu au respectat cerinţele prevăzute în Regulament.

În finala Selecţiei Naţionale, cele 12 melodii calificate vor fi supuse jurizării publicului larg, dar şi votului juriului de specialitate, ponderea televotului fiind de 50%, la fel ca în cazul votului juriului.

Selecţia naţională se va desfăşura la Sala Polivalentă din Craiova şi va fi transmisă în direct de TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe tvrplus.ro. Pe eurovision.tvr.ro, se găsesc toate informaţiile despre concurs, dar şi noutăţile din ţară şi din străinătate pe subiectul Eurovision.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.