Fresh Kid, adică Mario Gălăţanu, puştiul care a făcut senzaţie la „Românii au talent“ în anul 2011, se pregăteşte să lanseze cel de-al doilea videoclip din carieră, realizat pentru melodia „Am rămas cu gândul la tine“, interpretată alături de Alex Velea.
În anul 2012, Mario Gălăţanu a lansat primul său videoclip, realizat pentru melodia „N-ai şcoală… e nasol“, interpretată alături de Boier Bibescu, iar acum el a postat pe YouTube un teaser pentru următorul său clip, „Am rămas cu gândul la tine“. În filmuleţul de pe internet apar, printre alţii, Antonia, Smiley, Alex Velea şi Nicole Cherry.
