VIDEO Violonist Nigel Kennedy le-a transmis un mesaj românilor, înainte de concertele de la Cluj şi Bucureşti

Tot mai aproape de concertul „neaşteptat” al lui Nigel Kennedy din Bucureşti, dar şi de cel din Cluj-Napoca. Acesta a oferit recent un scurt interviu organizatorilor German Quality Entertainment & Diesel Events, plus un mesaj dedicat exclusiv publicului român.

Nigel Kennedy

„Prieteni, aţi fost foarte cool! Vin la Cluj şi Bucureşti pentru a vă cânta noua mea versiune a celor patru Anotimpuri ale lui Vivaldi, dar şi compoziţii ale altui compozitor care-mi place. Şi anume Kennedy. Voi cânta şi piese de pe noul meu album şi am să vin şi cu mica mea trupă, dar şi orchestră care mă acompaniază. Cred că vom avea o aventură muzicală frumoasă! Aşa că, abia aştept să ajung în ţara voastră minunată, să întâlnesc oamenii extraordinari pe care deja îi cunosc, să îmi fac prieteni noi. Aceasta e ceea ce muzica înseamnă. Vom împărtăşi momentul”, a declarat artistul.

Interesul pentru concertul Nigel Kennedy, eveniment ce se desfăşoară pe 16 octombrie, la Sala Palatului, este unul deosebit, astfel că biletele la preţul de 250 lei sunt, în acest moment, SOLD OUT! Vă reamintim că organizatorul German Quality Entertainment a pus în vânzare şi bileţele golden tickets, cu locuri disponibile în lojele de sus ale sălii, la preţul de 399 lei. Porţile evenimentului se vor deschide începând cu ora 19.00. Cortina se va ridica la ora 20.00!

Toţi ochii vor fi aţintiţi asupra excentricului artist englez, Anotimpurile lui Vivaldi primind ceea ce niciodată nu le-a fost dăruit: o interpretare inedită, vulcanică şi dramatică. Un concert intens, plin de emoţie şi de surprize extrem de plăcute auzului şi, mai ales, sufletului.

După spectacolul din Bucureşti, marele artist va susţine un al doilea concert live în România, de data aceasta la Cluj-Napoca, pe 19 octombrie, ora 20.00, evenimentul fiind organizat de Diesel Events.

„Toţi suntem sensibili la muzică, fără nicio ezitare spun acest lucru. Am interpretat de atâtea ori „Anotimpurile” de Vivaldi, probabil de mii de ori, şi vreau să ofer tot ce-i mai bun din mine. Sper ca această nouă abordare să aducă o explozie de bucurie în inimile oamenilor”, a mai declarat Nigel Kennedy.

Biletele se găsesc la următoarele categorii de preţuri:

• CATEGORIA II – 250 RON (SOLD OUT)
• CATEGORIA III – 150 RON
• CATEGORIA IV – 100 RON
• golden tickets – 399 RON

Biletele se găsesc în reţeaua Eventim: eventim.ro, Librăriile Cărtureşti, magazinele Germanos, magazinele Vodafone.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here