Jazz la Koviltir: JEZEBEL – “De la Maria Tănase la Edith Piaf”

Situat în ambientul natural al Parcului Herăstrău, “JAZZ la Koviltir” prezintă o nouă stagiune de Jazz pentru a încânta pasionații de muzică live și natură, la o limonadă rece, o bere, sau un pahar sofisticat de vin.

Jezebel, invitata specială a ediției inaugurale, vine în atenția publicului cu un concert ce ne va purta într-o călătorie a anilor de glorie ai Bucurestiului de odinioară. Concertul este un “arc en ciel”, o punte muzicală și conceptuală între cele două mari simboluri ale muzicii interbelice: Măria Tănase, “privighetoarea Carpatilor” și Edith Piaf, “vrabia pariziană”. Cele două voci au marcat aceeași epocă, având povesti de viață incredibile și totuși, atât de asemănătoare.

Presărat cu piese celebre din perioada interbelică, jazz, tango, muzica franțuzească – chansonette dar și folclor, repertoriul va delecta chiar și cele mai sofisticate gusturi muzicale.

Pe scena vor urca: Jezebel – voce, Puiu Pascu – pian electric, Adrian Flautistu – contrabas, Dan Incrosnatu – baterie.

Intrarea este liberă, mai multe detalii despre eveniment gasiti aici.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here