Versurile piesei „Bilet pentru o viata buna”, interpretata de Sorina Ceugea
Îmi cumpărasem bilet
Pentru o viață bună și ușoară
Dar trenul l-am pierdut
Și am rămas cu biletul în mână într-o gară
Fericire ai fugit
Nu m-ai vrut pasager
M-ai lăsat pe drumul vieții singurel
Singurel și supărat dar tot am rezistat
Mă lupt cu viața de atâta timp
De parcă am fii cei mai mari adversari
Șase zile pierd o zi câștig
Și o iau de la capăt iar
Să lupt cu viața poate așa mi-e scris
Că toți avem o cruce
Dar știu că Dumnezeu nu mi-a trimis
Mai mult decât pot duce
Dar va veni și o zi
Când voi privi în urmă, în urmă
Mândru că am tranversat
Până și cea mai grea furtună, furtună
Știu că voi zâmbii
Atunci sigur voi fi
Că Dumnezeu mi-a fost mereu în dreapta
Știu Doamne că ai întârziat doar să-mi mărești răsplata
Mă lupt cu viața atâta timp
De parcă am fii cei mai mari advesari
Șase zile pierd o zi câștig
Și o iau de la capăt iar
Să lupt cu viața poate așa mi-e scris
Că toți avem o cruce
Dar știu că Dumnezeu nu mi-a trimis
Mai mult decât pot duce
