Prezent ieri pe „Plaja lui Teo”, din Mamaia, Wilmark a încins şi mai tare spiritele cu lecţii de dans instant oferite cu generozitate celor prezenţi. Teo Trandafir, prezentatoarea show-ului estival , a intrat şi ea în categoria celor dornici să înveţe salsa.
„M-am dezechilibrat! Prea multe piruete! Wilmark a scos sufletul din mine!”, a povestit Teo Trandafir.
După ce a întâlnit mii de copii la audiţiile „KIDSing”, prin ţară, gata să-şi demonstreze talentul vocal şi scenic, Wilmark a găsit pe Plaja lui Teo o mulţime de fetiţe şi adolescente gata să înveţe mişcările de salsa. Disciplinate şi atente la mişcările simpaticului profesor, trupa gălăgioasă a făcut un adevărat spectacol pe nisipul fierbinte.
„Sunt foarte mulţi copii care vor să înveţe să danseze şi , pe unde merg prin ţară, sunt oprit de câte un grup de fete şi rugat să predau salsa. La preselecţiile ‘KIDSing’, mi s-a întâmplat nu de puţine ori să dau lecţii de dans pe coridoarele unde alţi copii îşi exersau vocile. Pe Plaja lui Teo, atmosfera chiar te face să dansezi, nu ai cum să stai pe loc! E foarte multă energie aici!”
