Talentatul artist al casei de producție 1ArtistMusic, Alex Mica, cunoscut de întreaga lume datorită hitului “Dalinda”, a lansat joi o nouă piesă, „Diamonds of glory“, care poate de asemenea avea ecouri internaționale.
De data aceasta, Laurențiu Duță a fost “maestrul de ceremonii” al producției, bineînțeles îmreună cu Dony, Alex Mica și The Kid. Producția și înregistrarea piesei s-au făcut în studioul acestuia din Năvodari. Muzica este semnată de Alex Mica, Dony, Laurențiu Duță și The Kid.
„’Diamonds of glory’ este o metaforă care se referă la amintiri de neuitat culese de-a lungul vieții. Piesa este una profundă, deoarece versurile și linia au, în opinia mea, o mai mare maturitate decât cea a pieselor precedente și sper ca publicul să reacționeze pozitiv la această schimbare“, a spus Alex Mica.
