Pasărea Rock, noua trupă înfiinţată de Mircea Baniciu, Josef Kappl şi Ovidiu Lipan Ţăndărică, și din care mai fac parte Vlady Cnejevici, Teo Boar, Marius Batu și Cristi Gram (în calitate de membru colaborator), au lansat prima melodie a formației, intitulată „Praznic năprasnic“.
Melodia a putut fi ascultată în premieră pe TV la Antena 1, acolo unde formația Pasărea Rock a fost invitată miercuri dimineață, la emisiunea „Neatza cu Răzvan & Dani“.
Odată cu lansarea piesei, Kappl a spus, legat de cei care compun pentru Pasărea Rock, că trupa este deschisă colaborărilor: „Cine este prins de acest spirit este liber să compună pentru acest proiect”.
