Formaţia Gipsy Casual lansează un nou videoclip, realizat pentru melodia „Sweet love“, care a luat naştere în studiourile Full Boss.
Regizat de Florin Botea, clipul o prezintă pe Gya, solista trupei, în ipostaze foarte sexy, care vor aprinde imaginaţia tuturor celor care îl vor urmări.
“Piesa susţine poveştile de dragoste cu final fericit. Atâta timp cât suntem alături de persoana potrivită, nu are ce să meargă prost. ‘Sweet love’ este un videoclip de imagine, filmat într-o locaţie exotică şi în care am reuşit să zugrăvim mesajul melodiei”, a spus Mihăiţă Manu, liderul trupei Gipsy Casual.