EXCLUSIV Daniel Max Dragomir: „Aș vrea să fiu Wolverine“

A participat la „Vocea României“, „Dansez pentru tine“ și „Serviți, vă rog“, toate emisiunile difuzate de Pro TV, însă marea lui pasiune rămâne muzica. Daniel Max Dragomir face parte din echipa Media Pro Music și a lansat de curând videoclipul melodiei „Niciodată nu e de ajuns“.

interviu exclusiv daniel max dragomir

Imediat după ce a prezentat primul clip din cariera sa, Daniel Max Dragomir a acceptat să ne acorde un scurt interviu, vorbindu-ne despre piesa „Niciodată nu e de ajuns“, despre cariera lui, dar și despre viața lui.

Ai lansat de curând videoclipul melodiei „Niciodată nu e de ajuns“. Care este povestea lui?

Videoclipul este filmat într-o grădiniță, tocmai pentru că am pornit de la ideea că fetele sunt greu de mulțumit încă de mici, iar ca bărbat, ca să reușesti acest lucru, trebuie să fii robot. Astfel, fetița din clip este nemulțumită de ceea ce fac eu, însă e foarte fericită când robotul execută toate comenzile.

În melodie vorbești despre o poveste de dragoste. Cum ești tu în viața de cuplu?

Am o viață de cuplu cât se poate de normală, cu bune și cu rele. În piesa “Niciodată nu e de ajuns” se vorbește despre lucruri care se întâmplă în orice relație. Cred că orice bărbat a trecut prin momente asemănătoare când a spus: “E clar, orice fac, orice zic, te nemulțumește. Pentru tine, ‘draga mea’, niciodată nu e de ajuns”. Nu-i așa?

Ești imatur și fraier, așa cum spui la începutul piesei?

Era doar o ironie! Totul a pornit de la faptul că, de cele mai multe ori, asta ni se reproșează nouă, bărbaților: că suntem imaturi, fraieri, iresponsabili… Asta nu înseamnă că este și adevărat.

Dacă ai putea fii un supererou, cine ai vrea să fii și de ce?

Wolverine din X-men. O explicație care este la modă acum: “Pentru că din seria filmelor și pentru că nemuritor”!

interviu exclusiv daniel max dragomir 2

Crezi că în ziua de astăzi, în industria muzicală, conteaza mai mult talentul sau aspectul fizic?

Și talentul, și aspectul fizic contează. Unii aleg să investească în aspectul fizic și doar atât, eu îmi doresc să-mi exploatez talentul la maximum. Și când fac asta îmi doresc să și arăt bine, evident.

Cum este Daniel Max Dragomir în spatele camerelor de filmat, în viața de zi cu zi?

Daniel Max Dragomir este un om cât se poate de normal. Schimb becuri atunci când se ard, duc gunoiul, meșteresc prin casă. Sunt un om modest și mă simt bine așa, niciodată nu joc un rol. Cine m-a urmărit vara trecută la “Serviți, vă rog”, m-a văzut în toate ipostazele. Muncitor, obosit, nervos, fericit.

Ce planuri ai pentru anul 2014? Pregătești și alte melodii și videoclipuri?

Îmi doresc ca anul acesta să mai lansez cel puțin trei piese însoțite de videoclipuri. Vreau ca lumea să mă cunoască și mai bine prin muzica pe care o cânt. Piesa “Niciodată nu e de ajuns” este doar o pagină din viața mea. Vreau să spun mai multe despre mine astfel.

2 COMENTARII

  1. …„Cu toate astea e a mea Si eu al ei Si doar al ei,
    Eu o iubesc ca un nebun, ea ma iubeSte-n felul ei
    Si oricat de tulburi ar fi apele Si zilele de pline
    in gandul meu imi zic “inima mea va fi bine” „..frumoase versuri..
    pentru ca Raiul exista in inimi curate si iubitoare,
    deci La multi ani! In 14.02.2014

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here