EXCLUSIV Misty: „Eu şi Keo ne completăm perfect şi din punct de vedere profesional“

În vara acestui an, Misty a lansat o nouă melodie, „Ragga girl“, care a fost însoţită de videoclip şi interpretată alături de Karie și Johnny King.

misty interviu exclusiv keo

Pe lângă ştirile despre cariera ei profesională, în ultimele luni Misty a fost, din nou, în centrul atenţiei şi datorită relaţiei pe care o are cu Keo.

Artista ne-a acordat recent un interviu în cadrul căruia a vorbit atât despre viaţa profesională, cât şi despre cea intimă.

traiestemuzica.ro: Ai lansat, la începutul verii, videoclipul piesei „Ragga girl”. Cum ai ajuns să colaborezi cu Johnny King şi Karie?

Misty: Totul a pornit de la piesa „Izabela“, interpretată de Karie, Skizzo Skillz şi Johnny King. Mi-a plăcut foarte mult această piesă şi vibe-ul lor împreună.

Prin Skizzo, care îmi este un bun prieten, îi cunoscusem pe Karie şi pe Johnny. Le-am propus o colaborare cu mine, au acceptat bucuroşi şi ne-am apucat de treabă.

La compunerea piesei a contribuit şi Keo. Cum te înţelegi cu el din punct de vedere profesional?

Într-adevăr, pentru compunerea acestei piese am făcut o echipă frumoasă Keo, eu, Karie, Skizzo, Johhny şi Soundboy. Eu şi Keo ne înţelegem şi ne completăm perfect şi din punct de vedere profesional, e frumos să lucrăm în familie. Părerea, implicarea şi contribuţia reciprocă sunt nelipsite.

Te-a afectat tot scandalul creat în jurul relaţiei voastre şi al despărţirii lui Keo de Andreea Bălan?

Sunt anumite lucruri din viaţa personală despre care prefer să nu vorbesc și am învățat că este mai bine să nu dau, în general, prea multe detalii despre viaţa mea privată, având în vedere sistemul media din România, care, din păcate, distorsionează, transformă şi transpune totul într-un context de scandal, pentru că asta se consumă.

Însă pot spune, după cum bine ştim toţi, că orice experienţă, fie ea bună sau rea, este o oportunitate de a învăţa şi de a creşte.

misty keo interviu

Ce stil muzical crezi că ţi se potriveşte cel mai bine?

Îmi este dificil să spun ce stil muzical cred că mi se potrivește, stilul muzical pe care eu îl abordez nefiind unul bine definit, o combinație de pop dance, pop cu hip hop și îmi place să cred că influenţele și combinațiile de stiluri de până acum îmi sunt caracteristice.

Alături de ce artişti din România şi din străinătate ai vrea să cânţi?

Îmi plac și admir mulţi artiști de la noi, nu mai zic din străinătate. Dar, ca să fac o mică selecție, aş spune că-mi plac ca artişti din Romania Puya şi What’s Up și mi-aș dori să cânt alături de ei.

Din străinătate l-am iubit şi îl voi iubi întotdeauna pe Michael Jackson, the one and only. Iubesc mulţi artişti din generaţiile anterioare,iubesc muzica veche. Din zilele noastre mi se par cool ca artişti Bruno Mars, Eminem, îmi plac foarte mult Sia şi Nicky Minaj, sunt deosebite. Iar preferata și cea mai completă artistă, Beyonce. Sunt mulţi care îmi plac și alături de care aş cânta.

Ce planuri ai pentru ultimele luni ale anului?

Un nou single, un nou videoclip, bineînţeles. Lucrez şi la un nou concept de show. Am realizat şi un pictorial pentru o revistă de la noi, urmează să apară în curând, de care sunt extrem de încântată, pentru că a fost un shooting diferit, a fost o schimbare de imagine șocant de mare, o provocare pentru mine, venită din partea art directorului și hairstilyst-ului meu Marian Capet.

Pe lângă acestea, am foarte multe proiecte frumoase cu Mix Music, echipa din care fac parte, iar cel mai nou proiect demarat se numește „Fii star în orașul tau“, un proiect pe care abia îl aștept.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here