Albumul „The Endless River“, al trupei Pink Floyd, stabileşte recorduri şi înainte de lansare

Primul album după 20 de ani al legendarei trupe Pink Floyd, „The Endless River”, a devenit deja albumul anului 2014 cu cele mai multe comenzi plasate în avans şi este aproape de cel mai mare număr de pre-comenzi înregistrat vreodată, record deţinut de materialul „Midnight Memories” al celor de la One Direction.

Endless River

Privit că un tribut adus lui Richard Wright, legendarul clăpar trecut în nefiinţă în 2008, „The Endless River”, este o continuare a ultimului album de referinţă lansat de Pink Floyd, „The Division Bell”.

David Gilmour a declarat: „Există un soi de continuitate stabilită între Division Bell şi acesta, în sensul în care piesa High Hopes se încheie cu versul the endless river forever and ever”.

„The Endless River” poate fi comandat încă de acum de pe site-ul Amazon.co.uk, lansarea oficială fiind programată pentru data de 10 noiembrie.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here