joi, aprilie 30, 2026
AcasăȘTIRIAlex Clare îşi va lansa, pe 21 iulie, noul album „Three hearts“

Alex Clare îşi va lansa, pe 21 iulie, noul album „Three hearts“

Britanicul Alex Clare, posesorul hit-ului “Too Close”, vândut în peste 5 milioane de exemplare în toată lumea, lansează mult aşteptatul album “Three Hearts”, pe 21 iulie 2014, la Island Records. Albumul va conţine single-ul “War Rages On”, care a avut premiera mondială în show-ul lui Zane Lowe de la Radio 1.

alex-clare_255

Înregistrările albumului “Three Hearts” au avut loc în Londra şi Los Angeles, iar Alex a colaborat cu Dan Wilson (Adele, Taylor Swift), Anthony Genn şi Martin Slattery de la The Hours, Steve Booker (John Newman) şi Ben Hudson (Kanye West). “Three Hearts” promite confirmarea statutului lui Alex Clare, “unul dintre cei mai influenţi artişti britanici”.

“Muzica de pe noul meu album cu siguranţă reprezintă schimbările mari care au avut loc în viaţa mea. Primul meu album, “The Lateness of the Hour” a reprezentat o purificare pentru mine, un medicament, era multă energie acumulată, pe care am reuşit să o eliberez prin producţia acestui album. Însă, “Three Hearts”, noul album, este mai mult un album al recunoştinţei, dat fiind faptul că lucrurile s-au aşezat foarte favorabil pentru mine”, a declarat Alex.

Fanii vor avea şansa să audă noul album în luna iunie, la V Festivals (Future Stage), sau la Shepherd’s Empire, pe 10 noiembrie.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.