Alex Velea se pregăteşte să plece din ţară alături de soţia sa

Despre Alex Velea şi Antonia s-au spus şi s-au scris multe, însă niciunul dintre cei doi nu a făcut nicio declaraţie oficială cu privire la relaţia lor.

alex velea sotie

Chiar dacă au fost întrebaţi de mai multe ori dacă formează un cuplu, Antonia şi Alex Velea au refuzat să răspundă, dând apă la moară cârcotaşilor. Acum, însă, pare că cei doi vor să facă lumină şi să spună întregii ţări ce este între ei.

Prima care a făcut o declaraţie a fost Antonia. „De exemplu, nici când am divorţat nu am vrut să anunţ imediat. Sunt persoană publică, mi-o asum, dar daţi-mi timp să mă obişnuiesc psihic cu situaţiile prin care trec. Uneori, nu sunt pregătită să dezvălui pe loc tot ce mi se întâmplă. Am nevoie de răgaz până ofer o explicaţie“, a spus cântăreaţa.

Aceasta a fost urmată, zilele trecute, de Alex Velea. „Lumea vorbeşte multe vrute şi nevrute, gura lumii mănâncă mult… am un lapsus, nu ştiu cum se spune. Când va veni momentul, vom reglementa tot. Viaţa mea, e viaţa mea“, a spus artistul.

Declaraţiile lui Alex Velea vin în momentul în care reporterii de la WOWbiz au aflat că el şi soţia lui au mers împreună să-şi facă paşapoartele, semn că vor să plece într-o vacanţă departe de România.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here