marți, octombrie 8, 2024
AcasăȘTIRIAlina Pușcaș s-a întâlnit cu fetița căreia i-a donat o parte din...

Alina Pușcaș s-a întâlnit cu fetița căreia i-a donat o parte din premiul de la „Dansează printre stele“

Câștigătoarea emisiunii „Dansează printre stele”, Alina Pușcaș, a întâlnit-o pe Alexia, fetița căreia i-a donat o parte din premiul câștigat. Pasionată de dans sportiv, micuța a fost extrem de emoționată când a văzut-o pe Alina, i-a sărit în brațe și i-a dăruit o lebădă din origami, spunându-i că este la fel de grațioasă precum ea.

alina puscas alexia Copyright Mihai Stetcu_Alina Puscas_20150311_0022

„Din prima secundă în care am întâlnit-o pe Alexia nu am putut să nu observ bucuria din ochii ei că în sfârșit ne vedem față în față. Am fost absolut impresionată de faptul că mi se părea, în ciuda tuturor problemelor de sănătate, cel mai optimist și fericit copil”, declară Alina Pușcaș.

Cele două s-au înțeles atât de bine, încât a părut că se cunosc dintotdeauna, așa că au stat la povești câteva ore bune. „Am făcut un schimb drăguț de cadouri, am aflat direct de la mama ei povestea vieții lor și cât de greu este să fii mamă singură, fără un loc de muncă și cu un copil talentat, dar cu probleme de sănătate, să supraviețuiești de la o săptămână la alta, să te împaci cu gândul că ți-ai dedicat toată viața în exclusivitate copilului tău. Am cunoscut două suflete care, sper eu, nu-și vor pierde niciodată speranța și puterea de a lupta”, spune emoționată Alina.

La doar opt ani, Alexia a învățat deja cât de grea este uneori viața. Pe când avea doar trei ani, o banală otită a evoluat atât de mult, încât diagnosticul ulterior a fost unul dur: hipoacuzie neurosenzorială profundă bilaterală. De atunci, mama ei a renunțat la tot ce avea mai de preț pentru a-i cumpăra fetiței aparatele auditive, atât de scumpe pentru posibilitățile lor. Alexia frecventează o școală normală, iar mama ei face tot ce poate pentru a o ajuta să se dezvolte cât mai armonios.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.