Aylin şi The Lucky Charms, concert şarmant de pop-jazz în cadrul WonderDay

Aylin Cadir, tânăra artistă de jazz de origine turcă soseşte pe 29 iunie la WonderDay alături de trupa sa, The Lucky Charms, în cadrul unui concert şarmant de jazz cu influenţe pop şi retro. Aylin & The Lucky Charms se alătura astfel lui Asaf Avidan, Delilah, Noora Noor şi Tape Five în programul artistic al Zilei Minunilor de pe domeniul Palatului Mogoşoaia!

Aylin Cadir

Aylin şi-a început cariera muzicală la 16 ani odată cu participarea de succes la un concurs de muzică din România unde a avut parte de o experienţă de neuitat alături de trupa Pops. Anii au trecut, iar artista şi-a descoperit pasiunea pentru arta actoriei, fiind din 2008 licenţiată UNATC.

Aylin s-a remarcat încă din studenţie fiind considerată una dintre cele mai talentate reprezentante ale generaţiei sale, cu nenumărate roluri în producţii de teatru şi film. Actoria a fost o alegere bună, susţine tânăra artistă, însă niciodată nu a reuşit să lase în urmă prima să pasiune: muzica. A început să cânte din nou, să experimenteze tot mai mult ajungând într-un final la jazz – un stil redescoperit recent care se sincronizează perfect cu personalitatea sa.

Aylin s-a alăturat unor trupe de jazz împreună cu care a început să concerteze în cluburi din România unde, spune artista, şi-a câştigat experienţa muzicală.

Aylin i-a întâlnit astfel pe unii dintre cei mai buni artişti de jazz ai noii generaţii din România, alături de care a format proiectul Aylin & The Lucky Charms. După o serie de concerte, artista a lansat albumul de debut, Cloud, pentru care a colaborat cu diferiţi producători şi compozitori precum Elena Moroşanu sau Moonlight Breakfast, albumul pop jazz devenind la scurt timp o mişcare nouă în industria muzicală din România dărâmând barierele între muzica mainstream şi stilul underground.

Aylin explorează elementele muzicii jazz, stil pe care îl îmbină cu influenţe pop şi retro într-o combinaţie autentică şi extraordinară. Fiind de origine turcă, Aylin a decis să filmeze primul ei videoclip pentru piesa Cloud în satul bunicii sale, Baspinar, de lângă Marea Neagră unde artista şi-a petrecut copilăria.

După apariţia albumului de debut, Aylin a lansat un nou single intitulat 10 feet tall. Piesa, puternic influenţată de sound-ul pop, este compusă de artistul american Naz Tokio şi se bucură de un videoclip inovativ prin stilul de filmare al secvenţelor cadru.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here