duminică, aprilie 19, 2026
AcasăȘTIRIDoru de la Deepcentral s-ar fi împăcat cu soţia sa

Doru de la Deepcentral s-ar fi împăcat cu soţia sa

Doru Todoruţ, solistul trupei Deepcentral, anunţa la începutul lunii septembrie că divorţează de soţia lui, Rocsana, după cinci ani de căsnicie. Acum, cei doi par a se fi răzgândit şi apar din nou peste tot împreună.

doru todorut rocsana impacare

La jumătatea lunii octombrie, Doru şi Rocsana au mers într-un club din Centrul Vechi al Capitalei, unde artistul a urcat pe scenă alături de Tavi Colen.

„Doru venise cu Rocsana, dar când a sesizat că cei din jur îi privesc insistent, întrebându-se dacă mai divorţează sau nu, au părăsit locaţia. Probabil că se simt jenaţi să anunţe că s-au împăcat, după ce el vorbise de divorţ şi separare pe pagina sa de Facebook“, au spus, potrivit WOWbiz, apropiaţii celor doi.

Solistul de la Deepcentral a negat însă că s-ar împăca cu soţia lui, afirmând că a fost doar o simplă coincidenţă faptul că au fost văzuţi în acelaşi loc. „Eu şi Rocsana ne-am aflat în acelaşi loc, preţ de câteva minute într-o seară. Nu am intrat de mână în club. Ea a venit mult mai devreme să-l asculte pe Tavi Colen, care îi este şi rudă, iar eu am cântat alături de el pe scenă, de dragul unei prietenii mai vechi. Nu o să-i întorc niciodată Rocsanei spatele dacă am să o întâlnesc undeva. Ne leagă cinci ani de căsătorie şi trei copii. Suntem nişte oameni civilizaţi. A fost doar o întâlnire întâmplătoare, care nu afectează demersul de separare“, a spus Doru Todoruţ, pentru Click.

Cântărețul și soția lui au împreună și trei fetițe, iar unul dintre motivele care duseseră la despărţire ar fi fost alcoolul.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.