La câteva zile de la lansare, Iris ia în calcul schimbarea versurilor piesei „Allez Allez“

Nelu Dumitrescu, fondatorul Iris, și Rafael, noul solist vocal al trupei au venit miercuri în studioul Rock FM la invitația lui Cristian Hrubaru, pentru a le vorbi fanilor despre cel mai recent single „Allez Allez”, o piesă lansată în urmă cu cateva zile, care a devenit deja un subiect de discuție controversat pentru fanii grupului rock. Invitații au declarat că vor sa schimbe textul piesei, care ar fi trebuit să fie unul provizoriu.

Iris KISS FM

„Ce a fost în capul vostru de ați scos piesa asta?”, a fost prima întrebare a lui Hrubaru. „Nu a fost nimic în capul nostru, chiar nimic. Gol a fost”, a râs Dumitrescu. „Am dorit să-i trezim un pic pe rockerii noștri, cei care mai sunt”, a continuat el, explicând că piesa este o parodie. Invitatul a povestit că piesa a fost gata încă din luna octombrie a anului trecut, la ea lucrand membrii Iris și Mihai Alexandru.

„Eu vorbesc de trupa mea de suflet, de naționala de rock a Romaniei. Nu accept așa ceva. Dacă eu mă duc la restaurant și vreau fructe de mare de ce îmi bagi pe gat fasole? E păcat de linia melodică! E atat de frumoasă”, a răspuns Cristian Hrubaru, referindu-se la versurile controversate ale piesei.

În discuție a intervenit și Rafael, care a explicat că versurile ar fi trebuit să fie unele provizorii. „Acesta nu a fost textul piesei. El a fost conceput pentru metrică, urmand ca mai apoi să-i facem text propriu-zis. A fost făcut la distracție, într-un moment mai de veselie. Și eu am spus: ‘Sper că nu rămane textul ăsta, pentru că pe mine nu mă reprezintă și nu-l simt’”, a declarat Rafael.

Dumitrescu a mai dezvăluit că, înainte de a o lansa în această variantă, membrii trupei au ținut cont și de sfaturile prietenilor. „Oamenii au ascultat și le-a plăcut. Au zis că este modernă, este tinerească și cu asta basta. Așa ne-au spus unii. Unii au spus că nu este Iris. Corect, nu este Iris, dar spune-mi care este Iris?”, a spus el.

Cristian Hrubaru a reușit să-i convingă pe cei doi invitați că linia melodică excelentă are nevoie de alte versuri. „Piesa aceasta există și cu alt text, dar trebuie să vobim cu Mihai Alexandru”, a recunoscut Dumitrescu. „Vom lua măsuri.

Și Rafael a confirmat că este pentru schimbarea textului: „Îi iubesc și îi respect pe toți fanii Iris care s-au revoltat. Ei m-au exprimat și m-au reprezentat și pe mine foarte bine. În tot ce spuneau de fapt era lupta mea inițială”.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here