Matteo este bântuit de insomnii şi mărturiseşte că, de când se ştie, nu a fost niciodată prieten cu somnul. Nopţile lungi şi albe, energia şi creativitatea pe care le simte atunci când toată lumea merge la culcare l-au transformat pe insomniacul Matteo într-o persoană foarte inspirată după ce apune soarele.
„De când mă ştiu am dormit şi puţin şi agitat!”, mărturiseşte Matteo. „Noaptea am mintea plină de idei pe care îmi vine să le pun imediat în practică, aşa încât simt că-mi pierd timpul dormind! Mă zvârcolesc toată noaptea şi până la urmă decid să mă ridic din pat, pentru că nu are rost să stau cu ochii în tavan, aşteptând să vină dimineaţa. Bântui pâs, pâs prin casă, îmi hrănesc pisicile şi imediat ce se crapă de ziuă, am plecat la studio”, povesteşte cântăreţul.
Spiderman este porecla pe care Matteo a primit-o în copilărie de la mama sa, care îl găsea, frecvent, dimineţile dormind, la propriu, pe pereţi: „Mă plimbam prin tot patul şi când ajungeam la perete mă trezeam cu faţa sau chiar tot corpul pe el! Gata, Spiderman, trezeşte-te să mergi la şcoală! Aşa îmi spunea mama când mă găsea dimineţile îmbrăţişând pereţii!”, îşi aminteşte amuzat Matteo.