Neylini a participat săptămâna trecută la concertul caritabil „Viaţă pentru George”, care a avut loc în Club Bellagio din Mamaia. Evenimentul a fost destinat strângerii de fonduri pentru George Olteanu, un tânăr de 28 de ani din Braşov, bolnav de distrofie musculară, boală care i-a afectat şi plămânii.
În cadrul concertului caritabil a cântat şi Nicole Cherry. „Mă bucur că am putut ajunge şi, astfel, am ajutat un om. Îmi doresc din suflet ca George să fie bine”, a spus tânăra cântăreaţă.
Nu este prima dată când Neylini alege să se implice în astel de cauze umanitare. Anul trecut, spre exemplu, a făcut parte din Campania „Schimbă viitorul unui copil cu autism!”, în cadrul căreia le-a adus bucurie copiilor autişti şi familiilor acestora, prin intermediul muzicii.
