Smiley a afirmat, la Kiss FM, că se vede în rolul de tată

Sergiu și Andrei au sărbătorit miercuri dimineață 11 ani de Kiss FM cu doi invitați speciali, Andra și Smiley, care au cântat live La mulți ani celui mai ascultat post de radio din România.

smiley_MG_9535

Nerăbdător să afle lucruri noi despre cei doi artiști, Andrei l-a întrebat pe Smiley dacă a încercat vreodată să cânte rap, primind un răspuns afirmativ.

„Am și niște piese înregistrate în studio, dar n-o să le scot niciodată, pentru că eu nu sunt rapper. Așa, de distracție, cânt de toate”, a declarat Smiley.

Artistul le-a dezvăluit fanilor câteva din planurile sale muzicale. „Cred că până în decembrie o să lansez un clip nou. Încă nu sunt hotărât. Lucrez la un proiect mai mare, care durează mai mult”, a spus Smiley la Kiss FM.

Și Andra a declarat că în două săptămâni va lansa o piesă împreună cu Shift și, la finalul lui noiembrie sau la începutul lui decembrie, va scoate o melodie singură.

Pentru că Andra a fost întrebată cum i-ar plăcea să-și boteze al doilea copil dacă ar fi fetiță, a venit și rândul lui Smiley să fie întrebat dacă se vede în rolul de tată.

„Da, deși nu văd prea bine în viitor”, a mărturisit cântărețul. Răspunsul acestuia l-a făcut fericit pe Andrei, realizatorul matinalului Kiss FM oferindu-i-se artistului pentru adopție. „Explică-mi tu cum te adorm eu în brațe”, a râs Smiley.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here