VIDEO Filmul horror „IT” a băgat spaima în box office-ul românesc

După ce a cucerit box office-ul american şi a devenit horror-ul cu cele mai bune încasări din istorie, „IT” domină şi clasamentul veniturilor realizate la nivel local şi generează 628.166 lei în weekend-ul lansarii pe marile ecrane din România, fiind vizionat de 32.214 spectatori.

Filmul IT

Adaptarea celebrului roman semnat de Stehen King, filmul urmărește povestea a șapte tineri marginalizați din orășelul Derry, Maine, care își spun „Clubul Păguboșilor.” Fiecare dintre aceștia a fost ostracizat din motive variate; fiecare dintre aceștia este ținta unor bătăuși…și toți au văzut toate fricile cum prind viață în forma unui prădător antic care își schimbă forma pe care nu îl pot denumi altcumva decât „IT”.

Încă de la început, orașul Derry a fost locul de vânătoare al entității, ieșind la suprafață din canal la fiecare 27 de ani pentru a se hrăni cu fricile prăzii: copiii din Derry. Împrietenindu-se de-a lungul unei veri terifiante, dar și palpitante, Ratații formează o legătură strânsă pentru a reuși să își depășească frica și să oprească ciclul de crime care au început într-o zi ploioasă, cu un băiat care a urmărit o barcă de hârtie pe măsură ce cădea într-un canal direct în mâinile Clovnului Pennywise.

În „IT” joacă Bill Skarsgård în rolul lui Pennywise, personajul negativ din poveste. Un ansamblu de tineri actori joacă în film, inclusiv Jaeden Lieberher, Jeremy Ray Taylor, Sophia Lillis, Finn Wolfhard, Wyatt Oleff, Chosen Jacobs, Jack Dylan Grazer, Nicholas Hamilton și Jackson Robert Scott, care debutează în acest film.

Muschietti a regizat „IT” pornind de la un scenariu scris de Chase Palmer, Cary Fukunaga și Gary Dauberman, bazat pe romanul scris de King. Roy Lee, Dan Lin, Seth Grahame-Smith, David Katzenberg și Barbara Muschietti au produs acest film, iar Dave Neustadter, Walter Hamada, Richard Brener, Toby Emmerich, Marty P. Ewing, Doug Davison, Jon Silk și Niija Kuykendall sunt producătorii executivi.

Echipa din spatele culiselor i-a inclus și pe directorul de imagine Chung-Hoon Chung, designerul de producție Claude Paré, editorul Jason Ballatine și designerul de costume Janie Bryant. Muzica a fost compusă de Benjamin Wallfisch.

New Line Cinema prezintă o producție Vertigo Entertainment/Lin Pictures/Katzsmith Production, filmul „IT.” Horror-ul este distribuit de Warner Bros. Pictures, aparținând de Warner. Bros. Entertainment Company.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here