Vineri, 8 aprilie, de la ora 20.30, românii vor trăi momente extraordinare în cea de-a opta ediție a celui mai tare show de divertisment, „Românii au talent“!
Copiii vor avea o surpriză de proporții! Cea care-i dă viață celebrului personaj de desene animate doctorița Plușica va veni pe scena de la „Românii au talent“ cu un număr inedit, pe care îl va prezenta în premieră întregii țări.
Vineri vom vedea momente care îi vor lăsa pe toți fără cuvinte și vom afla ce l-a determinat pe Florin Călinescu să spună: ”Zombie, Dracula, vârcolaci… cam asta-mi sugerează!”. ”Momentul ăsta l-am luat așa… ca pe un fresh de mere, cu morcov, sfeclă roșie și ghimbir…”, va spune Andi Moisescu la finalul unui moment prezentat.
Tot pe 8 aprilie vom vedea ce momente i-au determinat pe jurați să afirme: ”Mie mi s-a părut că a fost la caterincă…”, ”Ținând cont că nu s-a furat mireasa, eu zic că a fost Revelionul… Revelion curat!” și ”Ai plâns sau ești răcit? Că nu înțeleg…”.

