După ce a colaborat cu Robert Toma şi Adda pentru melodia „Tot ce mi-a rămas“, Liviu Teodorescu lansează un nou single, „În braţele tale“, care beneficiază şi de un videoclip regizat de iRonic.
„În videoclip este prezentată, simbolic, readucerea la viaţă a unei poveşti de dragoste. Ea crede că totul e pierdut şi vrea să plece, însă el încă vede viitorul din relaţia lor. Am scris piesa ‘În braţele tale’ după un concert, în camera mea de hotel, la ora trei dimineaţa“, a mărturisit Liviu Teodorescu.
